#LifeStyle: Mersul pe jos crește șansa la viață, asigură o viaţă sexuală normală și răceşti mai rar
Mersul pe jos îţi menţine atât starea fizică, dar şi sănătatea. Dacă te plimbi 25 de minute pe zi, reduci drastic riscul de a muri de cancer, arată cercetările.
Astfel, s-a demonstrat că pacienţii diagnosticaţi cu o boală oncologică, care au mers zilnic la plimbare, şi-au crescut şansele de supravieţuire cu aproape 50 la sută.
În cadrul studiului au participat aproape o mie de persoane diagnosticate cu cancer intestinal şi peste 300 de femei bolnave de cancer mamar, care fusese deja operate.
Timp de opt ani, primul grup a urmat un program de exerciţii fizice, iar al doilea a primit îngrijire standard. Cel mai preferat exerciţiu ales de majoritatea pacienţilor a fost, desigur, mersul pe jos, iar ca urmare şi rezultatele au fost uimitoare.
Riscul de a muri de cancer a scăzut cu 42 la sută, ceea ce putem concluziona că activitatea fizică deţine un rol esenţial în supravieţuirea umană.
Mersul pe jos mai are şi alte beneficii: răceşti mai rar, şi astfel, îţi păstrezi banii daţi pe medicamente, îţi dă o stare de bine şi un somn liniştit, îţi întăreşte inima şi asigură o viaţă sexuală normală.
La fel este binevenit pentru sistemul osos şi creier. Aşa că, data viitoare, lasă-ţi maşina în parcare şi optează pentru a merge pe jos, dacă vrei să fii sănătos.
- Medicii ginecologi din ţară vor fi instruiți în domeniul prevenirii cancerului de col uterin
- INCREDIBIL! Cercetătorii chinezi au descoperit grâna care ar putea trata cancerul
- O femeie a murit pentru că și-a îmbrățișat zilnic tatăl
- #LifeStyle: Chimioterapia poate răspândi cancerul!
- Teribil! Un tânăr a fost diagnosticat cu cancer ocular din cauza unui obicei pe care îl au toți
- Mănâncă zilnic aceste fructe și nu vei face niciodată cancer