Liga Arabă cere regimului de la Damasc să semneze un acord de încetare a violenţelor
Liga Arabă i-a dat Siriei un ultimatum de 24 de ore pentru a semna un acord de încetare a represiunii militare împotriva protestarilor. Organizaţia ameninţă cu impunerea unui nou set de sancţiuni oficialilor de la Damasc care vizează îngheţarea conturilor acestora.
Reprezentanţii Ligii Arabe au mai adăugat că Siria poate evita sancţiunile, dacă regimul preşedintelui Bashar al-Assad va permite accesul unei misiuni de monitorizare pe teritoriul ţării.
Potrivit organizaţiei, scopul observatorilor este să protejeze poporul sirian. 19 oficiali importanţi de la Damasc sunt vizaţi de sancţiunile Ligii Arabe, printre care fratele lui Assad, dar şi vărul acestuia, considerat cel mai bogat om din Siria. Numai sâmbătă, cel puţin 23 de oameni au fost ucişi de forţele de securitate.