Liliana Palihovici: Decizia de a-l susţine pe Dorin Chirtoacă a influenţat rezultatul PLDM la alegeri
Prin decizia de a-l sprijini pe Dorin Chirtoacă la funcţia de primar al Capitalei, Partidul Liberal Democrat din Moldova a pierdut din voturile pentru consiliul municipal, declaraţia aparaţine deputatului PLDM, Liliana Palihovici, invitata la emisiunea Fabrika. Prezent la emisiune, Dorin Chirtoacă a declarat că este pregătit pentru confruntarea cu Igor Dodon în cel de-al doilea tur de scrutin pentrul primăria Capitalei.
"Atunci când la 6 mai am declarat că îl susţinem pe Dorin Chirtoacă am făcut această declaraţie asumată, am ştiut care va fi impactul asupra noastră în campania din Chişinău, sigur că a influenţat şi rezultatul PLDM la consilieri pe municipiul Chişinău", a precizat Liliana Palihovici, deputat PLDM.
Dorin Chirtoacă a mulţumit PLDM-ului pentru sprijinul acordat în campania electorală şi a declarat că mizează pe suportul Alianţei şi în cel de-al doilea tur de scrutin.
"Ne-am jucat un pic de-a primarii aseară şi azi dimineaţa, sau pe parcursul zilei, acuma revenim la normalitate, toata lumea se linişteste şi în mod corect abordează turul al doilea de scrutin pentru mobilizarea oamenilor să iasă la vot", confirmă Chirtoacă.
Candidatul PCRM la funcţia de consilier municipal, Victor Gurău i-a sugerat lui Dorin Chirtoacă să nu se pregătească de turul doi înainte de vreme. "Noi rămânem pe ideea că domnul Dodon va fi ales din primul tur", a punctat Gurău.
Conform spuselor analistului politic Igor Boţan, câştigătorul va fi identificat de data aceasta, de capacitatea de mobilizare a susţinătorilor celor doi candidaţi, iar şansele sunt practic egale.
"Va fi foarte important cum va reuşi PLDM, PL şi PD să consolideze rezultatele din turul întâi. Electoratul PD-ului ar trebui să aibă un mesaj foarte clar de la liderii PD privind comportamentul în turul doi", a reconfirmat Arcadie Barbăroşie, analist politic.