Liliana Palihovici: Grigore Petrenco ar trebui să primească trofeul "bătăuşul anului"
Comunistul Grigore Petrenco ar trebui să primească trofeul "bătăuşul anului 2013". Asta pentru că deputatul a fost implicat în aproape toate bătăile din Parlament. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici la emisiunea Fabrika.
"Ar trebui să avem un trofeu bătăuşul anului pentru a-l acorda domnului Petrenco. Sper că anul acesta va fi mai calm. 70% din motivele bătăilor au fost pe motiv de procedură, de aceea am şi făcut modificări la Regulamentul Parlamentului. Modificările au fost făcute nu pentru a limita drepturile opoziţiei, ci ca să înlăturăm spaţiile care lăsau loc de interpretare în Parlament, pentru a fi mai multă calmitate", a declarat Liliana Palihovici.
Totodată, vicepreşedintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că în mai-iunie ar putea fi modificată Constituţia, astfel, în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară a deputaţilor.
"Poti să faci orice modificare, dar dacă nu există bun-simt. Regulamentul a fost modificat pentru a simplifica unele proceduri şi a aduce eficienţă. Regulamentul prevede sancţiuni dacă un deputat sare la bătaie, dar e foarte greu să-l aplici, datorită imunităţii parlamentare, pe care unii o consideră mai presus de lege. Sperăm să facem modificări în Constituţie şi să rămână imunitatea la ceea ce ar trebui să fie - la declaraţiile politice şi nu pentru a merge în maşină şi poliţia să nu mă oprească. Nimeni din această ţară să nu mai poată spune că deputaţii se bucură de privilegii şi imunităţi", a explicat Andrian Candu.
Publika.md aminteşte că deputaţii din coaliţia de guvernare a înregistrat anul trecut o iniţiativă legislativă prin care propun excluderea din Constituţie a articolului care prevede că "deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa". Asta pentru că acest articol lasă loc de interpretări, iar unii parlamentarii îl percep ca pe un paravan pentru comiterea încălcărilor.
Publika.md menţionează că în 2013, în Parlament au avut loc mai multe bătăi, iar deputaţii comuniştii au fost implicaţi în toate.