Liliana Vițu-Eșanu este noul președinte al Consiliului Audiovizualului, iar Aneta Gonța - vicepreședinte
Liliana Vițu-Eșanu a fost aleasă președinte al Consiliului Audiovizualului (CA), iar vicepreședinte a autorității a devenit Aneta Gonța. Conducerea CA a fost aleasă prin vot secret, în cadrul ședinței din 16 decembrie.
Candidura Lilianei Vițu-Eșanu a fost propusă de patru membri CA, primul fiind Eugeniu Rîbca. Tot el a propus-o pe Aneta Gonța pentru funcția de vicepreședinte a instituției.
În cadrul ședinței, Liliana Vițu-Eșanu a declarat că își dorește restabilirea încrederii publicului în autoritate.
La rândul său, Aneta Gonța a declarat că va atrage atenția asupra micromanagementului instituției și ca CA să fie garantul interesului public în domeniul audiovizualului.
Liliana Vițu-Eșanu a fost propusă pentru funcția de membră a CA de către Guvern. Potrivit CV-ului, din 2018, ea este coordonatoare pe comunicare și media la Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova. Aproape un an a fost directoarea proiectului „Susținerea radiodifuziunii publice”, în cadrul Internews Kârgâzstan. Din iunie 2013 până în februarie 2015 a fost purtătoare de cuvânt a prim-ministrului de atunci, Iurie Leancă. Anterior, a fost director pentru dezvoltare strategică la Centrul pentru Jurnalism Independent, precum și directorul Departamentului de știri și dezbateri la postul Moldova 1.
A mai lucrat în calitate de coordonatoare de programe la Institutul Republican Internațional din Moldova, coordonatoare pe comunicare la Fundația Eurasia, ofițer de presă și relații cu publicul la Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Mai devreme a fost corespondentă BBC Word Service în Moldova și expertă pe Moldova la Economist Intelligence Unit (Marea Britanie). În 1998, ea a făcut Școala BBC la București. Este licențiată în Jurnalism și Științe ale Comunicării și deține un master în studii europene moderne la Universitatea Metropolitană din Londra.
Liliana Vițu este căsătorită cu Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice.
Aneta Gonța a fost propusă din partea reprezentanţilor societății civile. Este cercetătoare media, formatoare în domeniul educației media, jurnalistă. A avut colaborări cu Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Programul Mass-media al Fundației Soros-Moldova, Agora Francophone și altele.
În perioada 2019-2020, a fost directoarea Școlii de Studii Avansate în Jurnalism. Din 2018 activează în calitate de vicepreședinte a secției Moldova a Uniunii Presei Francofone. Timp de 14 ani a fost lector la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. A fost expert în mai multe proiecte privind monitorizarea conținutului media online, TV, a implementării Acordului de Asociere UE-RM, la CJI, API, Fundația Soros-Moldova.
Aneta Gonța este doctorand în Politologie, deține diploma de magistru în Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar licența a obținut-o în domeniul Relaţiilor internaţionale.