Limbaj de ales al poporului: "De ce râdeţi, debililor?"
Vorbe ca la uşa cortului în şedinţa de plen a Parlamentului. Unul dintre deputaţii comunişti s-a adresat colegilor săi cu o întrebare în limba rusă: "De ce râdeţi, debililor"?.
Incidentul a avut loc imediat după ce comunistul Gheorghe Anghel a solicitat audierea ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, şi a ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, privind exportul de produse agricole şi vinuri în Federaţia Rusă, dar şi acordarea de subvenţii unui colhoz.
Imediat după fraza aruncată din tabăra PCRM, în sala de şedinţe s-a creat gălăgie, iar un alt comunist Vasile Şova nu-şi putea motiva un proiect de lege. Şova a declarat că se simte ca la piaţă şi nu ca în Parlament.
Publika.md aminteşte că deputaţii PCRM au fost implicaţi în mai multe altercaţii pe parcursul sesiunii precedente.