Lindsey Vonn a revenit în Cupa Mondială de schi alpin cu o victorie
Lindsey Vonn a revenit în Cupa Mondială de schi alpin după o pauză de aproape un an. Ea a reuşit să câştige proba de coborâre doar în a doua zi de concurs din cadrul primei etape a Cupei Mondiale.
Stacey Cook a ocupat locul secund, fiind la 49 de sutimi în spatele învingătoarei, iar Julia Mancuso s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului fiind mai lentă decât cu Vonn cu 57 sutimi de secundă.
Pentru Lindsey Vonn, aceasta a fost a 12-a victorie din carieră înregistrată la Lake Louise și a 60-a în Cupa Mondială, jumătate dintre acestea le-a obţinut în curse de coborâre.
În februarie 2013, la Campionatul Mondial de la Schladming, americanca a suferit o fractură la picior și o ruptură a ligamentelor genunchiului drept. În noiembrie 2013, Vonn a suferit o nouă accidentare la genunchi, la un antrenament, dar a revenit în competiții peste o lună, la Lake Louise. Ea a ocupat un loc 40 și un loc 11 în cele două coborâri, apoi a încheiat pe 5 la Super-G.
Vonn a ratat Jocurile Olimpice de la Soci din cauza unei recidive la accidentarea de la genunchi.
- Frida Hansdotter a câştigat ultima cursă feminină de schi alpin înainte de Jocurile Olimpice de la Soci
- Erik Guay a câştigat proba de coborâre la Cupa Mondială de schi alpin
- Ted Ligety și Lara Gut au obținut primele victorii în Cupa Mondială de schi alpin
- Tina Maze a câştigat etapa Cupei Mondiale de schi alpin