LinkedIn va plăti despăgubiri de milioane. Vezi dacă eşti printre norocoşi
Reprezentaţii reţelei LinkedIn au fost de acord să plătească utilizatorilor 13 milioane de dolari, pentru a încheia un proces care a adus un mare prejudiciu de imagine companiei.
LinkedIn a fost acţionat în judecată de mai mulţi utilizatori din cauza unor email-uri trimise fără aprobare, de mai multe ori.
Mai exact, după ce un utilizator accesa opţiunea "add connections", reţeaua de socializare orientată spre mediul de afaceri le trimitea mail-uri tuturor celor din lista de prieteni a respectivei persoane.
Problema apărea în cazul în care cel căruia i se trimitea invitaţia nu îi dădea curs. În acel moment, LinkedIn mai trimitea încă două mail-uri, fără aprobare, persoanelor din lista utilizatorilor.
Supăraţi că LinkedIn trimite mai multe mail-uri în numele lor, mai mulţi utilizatori au depus plângeri împotriva companiei, care şi-a recunoscut, într-un final, vina şi a acceptat să le plătească 13 milioane de dolari celor nemulţumiţi. În funcţie de câte plângeri se vor mai depune, un utilizator poate primi chiar şi 1500 de dolari.
Plângerile se depun până la data de 14 decembrie şi vor avea o soluţionare în data de 11 februarie, scrie Libertatea.ro.