Lipsa somnului are şi beneficii. Care sunt acestea şi ce spun cercetătorii
Foto: www.ziarulring.ro
Lipsa somnului are şi beneficii. Potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Elveţia, persoanele depresive îşi pot îmbunătăţi astfel starea. Cercetătorii spun că terapia are ca efect refacerea anumitor regiuni cerebrale, responsabile pentru procesele emoţionale.
Pacienţii trebuie să se trezească în a doua parte a nopţii şi să rămână treji până seara. Acest lucru este necesar să fie repetat de trei sau de patru ori. În cadrul cercetării a fost monitorizată activitatea cerebrală a 12 oameni, cu sau fără privare de somn. La mai mulţi pacienţi cu depresie s-a înregistrat o îmbunatăţire a stării.
Totuşi, în majoritatea cazurilor, efectul pozitiv nu durează decât aproximativ trei zile.