Lista alimentelor care ne fac mai fericiţi: ce fructe au efect antidepresiv şi ţin oboseala la distanţă
Unele fructe şi legume au capacitatea de a-i face mai fericiţi pe oameni. Vă prezentăm o listă cu super alimente care au rolul de stimulare a stării de spirit, păstrând organismul sănătos şi echilibrat, scrie adevarul.ro.
Toate alimentele pe care le consumăm au efecte asupra organismului nostru. Unele dintre ele stimulează producţia de serotonină, „hormonul fericirii“, putând înlocui uneori antidepresivele, fără să aibă efecte adverse.
Un nivel scăzut de serotonină se traduce printr-o stare depresivă, anxioasă, tulburări de somn şi de dispoziţie. Pentru a scăpa de aceste probleme, vă recomandăm lista super alimentelor care pot creşte fericirea.
Seminţele de floarea-soarelui
Seminţele de floarea-soarelui sunt bogate în seleniu, care este un nutrient considerat a avea puterea de a ne face mai fericiţi. Ca şi în cazul multor alte seminţe, se recomandă ca acestea să fie incluse în dietele noastre ca o bună sursă de proteine şi fibre.
Bananele
Pline de potasiu, bananele nu oferă doar un plus de energie, dar produc şi o senzaţie de saţietate mai mult timp. De asemenea, ajută în lupta cu depresia prin nivelul ridicat de triptofan, care se transformă în serotonină, hormonul fericirii.
Iaurtul
Iaurtul grecesc conţine vitamina B12, este scăzut în sodiu şi bogat în potasiu, fiind un aliment perfect pentru creşterea nivelului de energie şi reducerea sentimentului de melancolie.
Ciocolata
Din motive evidente, ciocolata ne face foarte fericiţi. Dar aceasta nu oferă doar o stare de fericire prin gustul său, de asemenea, este bogată în magneziu, care ajută la calmarea muşchilor şi reduce anxietatea.
Spanacul
Leguma preferată a lui Popeye Marinarul conţine unele componente cheie pentru îmbunătăţirea stării de spirit, împiedicând apariţia depresiei. Atât magneziul cât şi acidul folic sunt esenţiale pentru stimularea fericirii, putându-te face mai motivat pentru restul zilei.
Ouăle
Dacă doriţi o stare de spirit bună, consumaţi cu regularitate ouă. Galbenuşurile sunt pline de triptofan, substanţa care ajută la creşterea hormonului fericirii.
Ciupercile
Ciupercile sunt un superaliment de multe ori subapreciat, dar ele conţin o mulţime de nutrienţi care contribuie la reglementarea stării de spirit. Ele sunt pline de seleniu mineral, deficienţa acestei substanţe fiind una din cauzele care duc la depresie, anxietate şi oboseală.
Cafeaua
Majoritatea oamenilor se bazează pe o ceaşcă de cafea atunci când vor să îşi îmbunătăţească starea de spirit. Cafeaua este cunoscută pentru faptul că reduce riscurile de depresie, crescând nivelul de dopamină şi serotonină.
Portocalele
Bogate în vitamina C, portocalele sunt importante surse de antioxidanţi. Conţin cantităţi mari de vitamina B şi flavonoide, ambele ajutând la menţinerea sănătăţii celulelor, reducând nivelul de oboseală, crescând energia şi fericirea.
Fasolea
Fasolea, ca şi ciupercile, este plină de fier, ajutând la redobânirea puterii, energiei şi crescând starea de spirit.
Nucile
Nucile conţin un număr mare de compuşi care protejează creierul, cum ar fi vitamina E, melatonina, Omega3 şi antioxidanţi. Cercetările au arătat că nucile nu numai că sprijină sănătatea creierului, dar pot reduce stresul şi îmbătrânirea prematură, ceea ce duce la o viaţă mai fericită.
Avocado
Fructele de avocado au devenit un aliment la modă fiind inclus tot mai des în salate sau alte preparate. Acestea sunt bogate în grăsimi, care oferă un sentiment de saţietate, fiind extrem de bogate şi în substanţe nutritive esenţiale, cum ar fi vitaminele K, C şi E.
Quinoa
Quinoa este un alt aliment adus în lumina reflectoarelor în ultima vreme. Este benefic, în principal, pentru flavonoidele sale, care se spune că au efect antidepresiv, stimulând fericirea.
Turmericul
Turmericul a fost mult timp folosit ca medicament în Orientul Mijlociu. Acesta acţioneză ca un agent anti-inflamator, tratând numeroase afecţiuni. Turmericul este forte bun pentru echilibrarea stării de spirit prin conţinutul de curcumin, unul dintre compuşii săi vindecători, care este şi antidepresiv.
Ceaiul verde
Este ştiut deja că ceaiul de plante este bun pentru sănătatea mintală, dar un studiu japonez a descoperit că nivelul de stres este mult mai redus la persoanele care beau peste cinci căni de ceai verde pe zi.
Merele
Un măr pe zi ar trebui să ţină doctorul departe, dar păstrează, de asemenea, buna dispoziţie. Merele furnizează substanţele nutritive necesare organismului pentru a rămâne sănătos.
După ce spălaţi foarte bine fructele, asiguraţi-vă că mâncaţi şi coaja, deoarece aici se află multe din substanţele benefice ale merelor.
- Meniuri noi în grădiniţe mai mult pe hârtie decât în farfurie. Neregulile depistate de specialiştii CMSP
- O femeie a consumat zilnic câte 50 de banane. Cum s-a transformat corpul ei după câteva luni (FOTO)
- Legătura dintre mâncare și sănătatea psihică. Alimentele care scad riscul de depresie
- Nord coreenii îndură foamea: Fiecărui om îi revine jumătate din minimul zilnic de alimente recomandat de ONU
- De ce copiilor nu le plac unele legume şi fructe? Cercetătorii italieni AU AFLAT RĂSPUNSUL
- BINE DE ȘTIUT! Care sunt cele mai bune alimente anti-răceală