Lista centrelor de Bacalaureat pentru sesiunea 2019 a fost aprobată
Lista Centrelor de Bacalaureat pentru sesiunea 2019 a fost aprobată de către membrii Comisiei Naţionale de Examene.
Astfel, în acest an, absolvenţii liceelor vor susţine examenele de BAC în 92 Centre de bacalaureat. 62 de centre vor fi în raioane şi 30 în municipiul Chişinău.
De asemenea, Comisia Națională de Examene a decis instituirea a două Centre Republicane de Evaluare a lucrărilor de Bacalaureat, dotate cu camere de monitorizare video în toate cabinetele, inclusiv în holurile instituțiilor. Totodată, au condiţii de păstrare, în securitate, a lucrărilor de examen, a baremelor de corectare, a altor materiale indispensabile procesului de evaluare a lucrărilor, inclusiv condiţii tehnice şi comunicaţionale de activitate a echipei care va stoca scorurile acumulate de către fiecare candidat la fiecare disciplină de examen și va scana testele de examen la fiecare disciplină de examen.
În sesiunea 2019 a examenelor de bacalaureat au fost înregistrați 17.442 de candidați, dintre care 2.405 (13,79 %) sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.