Lista echipelor calificate în sferturile Cupei Moldovei
Dacia, Sheriff şi Victoria Bardar sunt primele echipe calificate în sferturile Cupei Moldovei. "Lupii galbeni" au surclasat la Speia formaţia FC Sîngerei, scor 8-0, iar Sheriff a trecut la Tiraspol de Olimpia cu 4-0. Victoria a acces în următoarea rundă pentru că adversara sa, FC Rapid s-a retras din competiţie. Celelalte cinci partide din optimi se vor juca astăzi.
Dacia nu a dat nicio şansă formaţiei din Divizia B, FC Sîngerei, şi a învins-o cu un categoric 8-0 în optimile Cupei Moldovei. Andrejs Kovaliovs, Milos Krkotic şi Veaceslav Posmac au marcat în prima repriză, iar Vladimir Zastavnîi, Radivoje Golubovic, Ivan Knezevic şi Marian Stoleru, care a reuşit o dublă, au înscris în repriza a doua.
"Le-am zis jucătorilor că este un meci foarte important. Ca la oricare meci, trebuie să joace mai bine decât în cel precedent. Trebuie să câştigăm fiecare meci. Acum am ajuns la cinci partide consecutive, împreună cu cea contra Rapidului, în care nu am încasat goluri şi am câştigat", a declarat antrenorul Daciei, Dejan Vukicevic.
În sferturile Cupei s-au mai calificat campioana Sheriff, care a învins Olimpia cu 4-0, şi Victoria Bardar, care a câştigat meciul cu Rapid la masa verde.
Celelalte cinci partide din optimi se vor disputa miercuri. FC Tiraspol va juca cu Saxan, Sfântul Gheorghe va întâlni Academia, Milsami se va confrunta cu Real Succes, iar FC Costuleni se va duela cu Veris.
Ultimul meci din optimi va fi cel dintre Zimbru şi Dinamo-Auto. Această partidă se va juca în nocturnă şi va fi prima din 2014, care va avea loc pe arena principală a complexului Zimbru.