Lista invitaților la nunta prințului Harry cu Meghan Markle
Lista invitaților la nunta prințului Harry cu Meghan Markle nu a fost făcută public de Palatul Kensington și nici nu se întâmpla așa ceva, dar presa internațională a scris despre numele care vor fi prezente la evenimentul anului, dar și cei care vor lipsi de la ceremonie, scrie libertatea.ro.
Iată, deci, pe cine vă puteți aștepta să vedeți prezent la nunta prințului Harry cu Meghan Markle.
Persoane care vor participa cu sigurnață la nuntă:
Regina Elisabeta a II-a – Bunica pe linie paternă a prinţului Harry, în vârstă de 92 de ani, domneşte din 1952. Foarte apreciată de supuşii, Elisabeta a II-a, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din rândul capetelor regale, a traversat epocile fără să abdice niciodată de la îndatoririle ei de suverană.
Prinţul Philip – Bunicul prințului Harry, renumit pentru glumele sale considerate “incorecte politic” şi, uneori, de prost gust, reprezintă un sprijin solid al soţiei sale, Elisabeta a II-a, de peste o jumătate de secol. La 96 de ani, prinţul Philip este în convalescenţă după o operaţie la şold, fapt care ar putea să îi compromită prezenţa la nuntă. Prinţul britanic şi-a anunţat retragerea din funcţiile sale oficiale în vara anului 2017, dar mai mult ca sigur va participa la nunta nepotului său.
Ducele și Ducesa de Cambridge – În vârstă de 35 de ani, William, fratele mai mare al prinţului Harry, va fi martor şi cavaler de onoare la nunta acestuia, aceleaşi roluri atribuite lui Harry cu ocazia căsătoriei prinţului William cu Catherine Middleton în 2011. Al doilea în ordinea de succesiune la tron, prinţul William a renunţat anul trecut la meseria de pilot de elicopter în cadrul serviciilor de urgenţe pentru a se consacra în totalitate îndatoririlor sale de prinţ. Kate Middleton, devenit mamă pentru a treia oară la sfârşitul lunii aprilie, a anunțat că ia o pauză de la îndatoririle publice, dar mai mult ca sigur va participa la nunta cumnatului ei, acesta fiind prima sa apariție publică după naștere.
Prinţul Charles și Camilla, ducesă de Cornwall – Tatăl lui Harry, în vârstă de 69 de ani, şi-a petrecut viaţa pregătindu-se pentru a deveni rege. Căsătoria lui “desprinsă din basme” cu Diana s-a transformat însă într-un coşmar. Pasiunile lui sunt mediul înconjurător şi arhitectura. Prinţul de Wales coordonează şi o asociaţie de caritate – The Prince’s Trust. Mama vitregă a lui Harry, în vârstă de 70 de ani, este fosta amantă a prinţului Charles, cu care acesta s-a căsătorit în 2005. Discretă, ea foloseşte unul dintre titlurile de mai mică importanţă ale soţului ei şi va deveni prinţesă consoartă atunci când Charles va urca pe tron.
Familia Prințesei Diana– Presa a aflat că Harry a invitat un grup de oameni din partea familiei mamei sale. Printre cei prezenți vor fi unchiul său Earl Charles Spencer și cele două surori ale Dianei, Lady Sarah McCorquodale și Lady Jane Fellowes.
Doria Ragland – Mama lui Meghan Markle are vârsta de 61 de ani. Profesoară de yoga, este “un spirit liber”. Doria Ragland l-a cunoscut pe tatăl lui Meghan în perioada în care lucra ca expertă în machiaj pentru un post de televiziune. În 2017 ea a alergat la Maratonul de la Los Angeles.
Actorii din serialul Suits – Mireasa și-a invitat mai mulți colegi de pe platourile de filmare a serialului Suits. Sunt așteptați să vină Gabriel Macht (Harvey Specter) și soția sa Jacinda Barrett, precum și Rick Hoffman (Louis Litt), Sarah Rafferty (Donna Paulsen), Gina Torres (Jessica Pearson), Patrick Adams (Mike Ross) și Aaron Korsh (producătorul serialului).
Priyanka Chopra – Fosta câștigătoare a Miss Universe, în prezent actriță și producător de film, este o prieteniă apropiată a lui Meghan. Ea a confirmat că participă la nunta regală și a declarat că este “stresată de ideea de a purta o pălărie”.
Spice Girls– Cel mai celebru grup de fete din Marea Britanie au fost invitate toate la nuntă, dar nu vor face parte din spectacolul care va întreține atmosfera
Reprezentanți din diferite organizații caritabile – Printre cei care au anunțat că au primit invitații sunt Dave Henson, fost căpitan al echipei Marii Britanii de la Jocurile Invictus; Harta Ives, directorul fundației Rhino Conservation din Botswana; Martin Colclough de la Help for Heroes și Colin Dyer de la Wellchild.
Jessica și Benedict Mulroney – Prieteni apropiați ai lui Meghan Markle, cei doi canadieni vor participa cu siguranță la nuntă. De altfel cei trei copii ai lor vor fi domnișoară de onoare și paj la ceremonia relegioasă. Jessica este o creatoare de modă de care Meghan Markle este foarte apropaită, iar soțul ei este fiul unui fost premier al Canadei.
Persoane care au primit invitație dar nu vor participa cu sigurnață la nuntă:
Prințul Louis – În timp ce nepoata și nepotul lui Harry, prințesa Charlotte și prințul George, vor participa la nuntă și vor fi domnișoară de onoare, respectiv paj, Palatul Kensington a confirmat că fratele lor, prințul Louis, va rămâne acasă
Thomas Markle – Tatăl lui Meghan Markle urma să o conducă pe aceasta la altar, dar în urma unui scandal legt de faptul că ar fi luat bani de la paparazzi pentru a-i face o serie de fotografi, dar și a facptului că va fi supus unei operații pe inimă după ce a suferit un atac de cord și nu va mai merge la nuntă. Nu se știe cine o va conduce pe mireasă la altar.
Persoane despre care presa scrie că au primit invitație, dar nu se știe dacă vor fi prezenți la nuntă
Serena Williams – Cea mai bună jucătoare de tenis din toate timpurile este o prietenă apropiată a lui Meghan Markle și se pare că a fost invitată la nuntă, dar nu se știe dacă va participa. Ea nu este prezentă în această perioadă la Turneul de la Roma și se pregătește în Franța la Academia Mouratoglou. Există șanse să ia o pauză de la antrenamente pentru a ”fugi” până la Anglia.
Sir Elton John – În martie, Sir Elton John a confirmat că nu a fost invitat la nunta regală, spunând: “Noi nu am primit invitația încă”. Dar se pare că lucrurile s-au schimbat înhtre timp. Nu se știe însă cu certitudine dacă va participa sau nu.
James Blunt – Celebrul cântăreț britanic este un prietn apropiat al Prințului Harry cu care a fost camarad în armată. Nu se știe dacă acesta a primit o invitație, dar este foarte posibil să se numere pe lista invitaților, scrie presa internațională.
Prințul Harry și Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai într-o ceremonie religioasă oficială de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, la Capela St George, la castelul Windsor.