Lista laureaților Premiului Național 2023, aprobată de Guvern. Câștigătorii vor primi o recompensă bănească, diplome și medalii
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național 2023. Anual, Executivul decernează până la 10 Premii Naționale pentru realizările remarcabile în domeniul științei, culturii, artei și sportului care au contribuit la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-științific și socio-economic.
Ca și în ceilalți ani, câștigătorii Premiului Național vor primi o recompensă bănească, în valoare de 100 de mii de lei, diplome și medalii.
În acest an, Premiul Național a fost obținut de următoarele persoane:
Ion Borș, producător, regizor, și Mariana Starciuc, scenaristă, decană a Facultății Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, pentru originalitatea filmului „Carbon”, precum și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova în domeniul cinematografic;
Vladimir Palamarciuc, artist plastic, pentru activitatea prodigioasă, limbajul metaforic și simbolic al operei, care ies în evidență prin conjugarea elementelor artei populare cu elementele inovatoare ale artei contemporane, organic inserate în structuri plastice tradiționale, cu un impact remarcabil înpromovarea valorilor culturale pe plan național și internațional;
Larisa Turea, scriitoare, dramaturgă, Maestru în Artă, pentru lucrarea „Cartea foametei”, care evocă, atât prin mărturiile supraviețuitorilor, cât și prin documente de arhivă originale, fenomenul foametei postbelice în R.S.S. Moldovenească ca instrument de reducere a rezistenței față de regimul sovietic;
Nina Corcinschi, doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar, critic și istoric literar, directoare a Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, pentru lucrările de critică literară scrise cu abnegație și pentru întreaga activitate în domeniul culturii și științei filologice;
Nicolae Leahu, doctor în filologie, conferențiar universitar, poet, critic, director al Școlii Doctorale Filologie, Facultatea de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, pentru Opera Omnia;
Ilona Stepan, conferențiar universitar, director artistic și prim-dirijor al Capelei Corale Academice „Doina” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, prim-dirijor al Corului Național de Cameră al Sălii cu Orgă, Artist al Poporului, pentru întreaga activitate;
Veaceslav Sambriș, regizor, Maestru în Artă, director artistic al Instituției Publice Teatrul Republican „Luceafărul”, mun. Chișinău, pentru înaltă măiestrie în promovarea imaginii teatrului, a artei spectacolului și a culturii în societate și peste hotarele țării, precum și pentru realizări deosebite în montarea spectacolelor prezentate pe scena teatrului;
Echipa Centrului Național de Tehnologii Spațiale al Universității Tehnice a Moldovei: Viorel Bostan, profesor universitar, doctor habilitat în tehnică, rector, cercetător științific principal, director de proiect, Nicolae Secrieru, conferențiar universitar, doctor, cercetător științific coordonator, Valentin Ilco, cercetător științific, Vladimir Melnic, cercetător științific, Alexei Martiniuc, cercetător științific, Vladimir Vărzaru, cercetător științific, pentru dezvoltarea și lansarea nanosatelitului Republicii Moldova „TUMnanoSAT” cu misiuni de cercetare de la Stația Spațială Internațională și pentru monitorizarea, postoperarea și promovarea tehnologiilor spațiale;
Departamentul „TeleFilm-Chișinău” al Companiei „Teleradio- Moldova”: Mircea Surdu, director, Leonid Melnic, vicedirector, producător, Eugeniu Popovici, regizor principal, Lucia Tăut, redactor, și Roman Gațcan, cameraman, pentru abordarea inovativă, perseverență și abnegație în activitate, contribuție substanțială, cu impact considerabil la dezvoltarea societății, la promovarea principiilor moral-umanitare, precum și la consolidarea valorilor, a patrimoniului și a imaginii Republicii Moldova.
Câștigătorii au fost selectați prin vot secret de către membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, în cadrul ședinței din 21 septembrie 2023.