Litvinenco: Statul garantează securitatea procurorilor şi celor din sistemul judecătoresc, responsabili de investigarea dosarelor de rezonanţă
"Eu n-am auzit de temeri concrete, eu am auzit … ipotetic, sigur că putem discuta, dar din nou, în ce măsură vor exista clanurile care să afecteze securitatea unor procurori sau unor ofiţeri de investigaţie sau de urmărire penală, depinde însăşi de aceste persoane. Până la urmă statul este cel care garantează securitatea", a menționat SERGIU LITVINENCO, ministru al Justiţiei.
În acelaşi timp, ministrul Justiţiei dă asigurări că în prezent personale responsabile de investigarea dosarelor de rezonanţă sunt în siguranţă.
"Aceşti oameni sunt protejaţi de stat, de lege. În lege există garanţii suficiente care le-ar da asigurări pentru viaţă şi securitate. - Aceste persoane sunt acum în siguranţă? - Bineînţeles. - Dacă sincer, mai puţin mă interesează dacă există anumite divergențe dintre mai multe echipe de procurori. Pentru mine contează rezultatele instituţiilor statului, în special, a Procuraturii", a declarat SERGIU LITVINENCO, ministru al Justiţiei.
Sergiu Litvinenco a mai spus că observă un comportament mai curajos al procurorilor şi speră că pe lângă asta, acţiunile în cadrul proceselor în investigaţie să fie şi calitative, iar persoanele vinovate să fie condamnate.