LLORIS, ÎN FORMĂ BUNĂ. Portarul francez a exersat loviturile libere
Încă un motiv de alarmă pentru fotbaliștii echipei naţionale a Republicii Moldova! Pe lângă vedetele Kylian Mbappe, Antoine Griezmann sau Paul Pogba, "tricolorii" noștri trebuie să aibă grijă să nu ia gol și de la... portarul campioanei mondiale.
Hugo Lloris nu doar că își apără cu brio buturile, dar şi... exersează loviturile libere!
La unul din antrenamente Lloris, împreună cu Jan Vertonghen, coechipierul său de la Tottenham Hotspur, au fost puşi la încercare. Cei doi fotbalişti au avut o misiune grea, încercând să înscrie dintr-o poziţie incredibilă. În faţa unei porţii au fost amplasaţi câţiva manechini de antrenament, iar fotbaliştii au avut nevoie de mai multe încercări pentru a da gol.
Confruntarea dintre Lloris şi Vertonghen s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Portarul francez are mari șanse să joace la Chişinău în partida Republica Moldova - Franța din preliminariile Campionatului European din 2020.
Aceasta se va desfăşura pe 22 martie şi va fi televizată în direct la PRIME, cu începere de la ora 21:45.