Plaja Panjin, aflată în delta râului Liao din China, în cea mai întinsă zonă de mlaştină şi stufăriş din lume, atrage nenumăraţi turişti în fiecare an, scrie realitatea.net.
Spre deosebire de litoralul obişnuit, în Panjin turiştii nu stau la plajă şi nu construiesc castele din nisip. Totuşi, plaja roşie din nord-estul Chinei merită vizitată.
Aflată în delta râului Liao, în cea mai întinsă zonă de mlaştină şi stufăriş din lume, plaja este acoperită de plante al căror ciclu de creştere începe în primăvară, în luna aprilie. Verzi la început, până toamna acestea se colorează într-un roşu aprins.