Localnicii din Copanca luptă cu porcii sălbatici, care le mănâncă culturile. Ce alte probleme le macină viaţa sătenilor
Săptămâna aceasta, reporterii Publika TV vor merge prin satele raionului Căuşeni. Astăzi, colegii noştri au discutat cu localnicii din Copanca.
Localnicii din Copanca spun că, de mai mulţi ani, în pădurea de la marginea satului au apărut porci sălbatici, care distrug hectare întregi de culturi agricole:
"Am semănat prima dată, iar când mă duc acolo, deja nu-i nimic. Când merg acolo, văd urme de porci, care mi-au mâncat toate culturile".
Autorităţile locale spun că sunt neputincioase în această situaţie, deoarece pădurea a fost dată în arendă.
"Vom putea găsi o soluţie doar după ce aceste pământuri ne vor aparţine nouă şi vom răspunde pentru ele", a declarat viceprimarul Victor Rusanov.
Totodată, Casa de Cultură are nevoie de reparaţii capitale.
"Problema principală este acoperişul care curge, se distruge totul şi înăuntru, pereţii, tencuiala", a spus directorul Casei de Cultură, Irina Tabac.
Localnicii mai spun că apa pe care sunt nevoiţi să o bea este de proastă calitate, drumurile sunt pline de gropi, iar în gimnaziu ar trebui să se facă lucrări de renovare.
"Ne cade tencuiala din faţeta şcolii. Prezintă pericol pentru viaţa copilor atunci când plouă", a spus directorul gimnaziuiului, Zinovia Cernov.
Şi în acest caz autorităţile locale dau din umeri. Ele spun că nu au bani pentru reparaţia instituţiei de învăţământ.
Următorul sat în care va merge echipa Publika TV este Zaim.
CAMPANII