Localnicii din Grigorăuca, sătui de promisiuni deșarte. Aceștia au blocat drumul în semn de protest (FOTOREPORT)
Drumul naţional, care leagă oraşul Soroca de postul Vamal Otaci a fost blocat astăzi, preţ de aproape jumătate de zi. Nemulţumiţi de starea deplorabilă a carosabilului, în jur de 50 de locuitori din satul Grigorăuca, au paralizat circulaţia transportului pe această porţiune. Oamenii sunt indignaţi de inacţiunea autorităţilor, care, spun ei, îi hrănesc doar cu promisiuni deşarte. După ce, aproape jumătate de zi au protestat blocând traseul, Administraţia de Stat a Drumurilor a anunțat că au identificat bani pentru reparație a doar aproape doi kilometri din cei 40 cât cuprinde traseul.Lucrările urmează să înceapă în câteva zile.
"Am protestat paşnic pe data de doi august, dar nimic nu s-a rezolvat. Ni s-a promis doar. Ni s-a dat o bomboană, am înghiţit-o, iar o lună jumătate stăm şi aşteptăm."
Oamenii au ieşit de dimineaţă la protest. Unii au venit cu scaunele de acasă şi s-au aşezat în mijlocul traseului, restricţionând astfel circulaţia transportului. La faţa locului au intervenit şi câteva echipaje de poliţie, care au încercat să-i convingă pe oameni să deblocheze traseul.
"- Vă rugăm ca să deblocăm drumul.
- Nu, nu, nu!
- Blocarea intenţionată a drumului va aduce la anumite consecinţe!
- Nu, nu. Nu ne dăm la o parte, de câte ori doar ne înşelaţi pe noi.
Oamenii spun că satul este cufundat în praf de ani buni, iar autorităţile în loc să-l asfalteze, ei l-au frezat și l-au transformat într-un drum de țară.
"Așa ar trebui să arate un drum de importanță națională, într-un stat care se vrea membru al Uninii Europene. Realitatea însa este una de coșmar pentru locuitorii satelor amplasate de-a lungul acestei porţiuni de aproape 40 de kilometri, care, în prezent, se află într-o stare dezastruoasă. În prezent, drumul, care arată ca după război, este plin de gropi și denivelări. Localnicii se plâng că praful dens, care se ridică în aer după fiecare mașină, le afectează sănătatea."
"Spăl hainele, le pun la uscat, iar când le scot sunt negre."
Oamenii au ajuns la culmea disperării. Aceştia susţin că praful toxic a poluat toate fântânile din sat.
"Noi respirăm acest praf, toată murdăria se duce în fântânile noastre, iar noi o utilizăm după."
"Uitaţi-vă dvs. Tot ce vedeţi aici ajunge sub capacul fântânii, ajunge în apă, asta este o catastrofă nemaipomenită."
Din cauza drumului blocat, în zonă s-au format ambuteiaje. Majoritatea şoferilor au fost solidari cu protestatari.
"Au făcut bine că au blocat traseul, lor li se strică casele, ce astă este drum."
"Cât praf stă aici, este straşnic să locuieşti aici, este imposibil de locuit aici. Aici specialiştii trebuie să vină să ia probe. Responsabilii de la drumuri unde se uită? Nu sunteţi indignat că nu puteţi trece acum? Ne deranjează, dar îi susţinem pe aceşti oameni."
După câteva ore de protest, localnicii au fost anunțați că că peste câteva zile, vor începe lucrările de reparație a drumului din sat. Chiar și așa, reprezentanții Administrației recunosc că drumul care urmează a fi reparat va ține cel mult un an.
"Este un strat de piatră, beton asfaltic mășcat pe patru, cinci centimetri pe cel existent. Cât timp va rezista, cât timp va dura? Este temporar..până ce", a zis Andrei Lazinschi, reprezentant al Administrației de Stat a Drumului.
Potrivit directorului General al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, astăzi, Ministerul Economiei a identificat 2 milioane 400 de mii de lei pentru reabilitarea doar a unui kilometru şi 800 de metri. Traseul de aproape 40 de kilometri care face legătură între satul Şolcani şi vama Otaci a fost construit acum aproximativ 50 de ani, iar de atunci, nu a fost reabilitat capital niciodată.
Reprezentanţii Administraţiei de Stat a Dumurilor susţin că pentru acest an nu au fost prevăzute surse financiare pentru reparaţia acestui tronson, care în prezent, se află într-o stare deplorabilă.