Localnicii sunt indignaţi. Hoţie ruşinoasă la Ceadîr-Lunga (VIDEO)
Hoţia atinge cote paroxiste în ţara noastră. Nişte indivizi au furat, de lângă o grădiniţă din Ceadîr-Lunga, 200 de metri de cofraj din trotuarul aflat în construcţie. Scândurile au fost smulse din betonul care încă nu se întărise. Din această cauză, trotuarul s-a deformat. Cazul este cercetat de poliţie.
Trotuarul cu o lungime de aproape 100 metri uneşte centrul oraşului Ceadîr-Lunga cu unul din sectoarele în care locuiesc sute de oameni. Stradela permite scurtarea drumului aproape de două ori.
Furtul s-a produs la o zi după ce a fost turnat betonul. Locuitorii oraşului sunt indignaţi de acest furt:
"Ne pare rău şi ni-i ruşine pentru aceşti oameni. Aici, copiii cădeau permanent. Oamenii de mult cereau să fie reparat trotuarul."
"Oamenii noştri se deosebesc de cei din Occident. Chiar dacă au văzut sau auzit ceva, nu vor spune nimic. Am vrut să facem condiţii mai bune pentru oameni, însă tolerăm astfel de cazuri reprobabile."
Alţii au găsit o justificare pentru hoţi: "Probabil să fie oamenii care locuiesc în preajmă. Poate pentru foc, poate pentru a le vinde. Oamenii sunt foarte săraci pe aici."
Petru Meşe, şeful Regiei Locativ-Comunale din Ciadîr-Lunga a remarcat că, cel mai probabil, scândurile au fost scoase de către specialişti: "Pare suspect faptul că au aşteptat două zile pentru a lăsa betonul să se întărească puţin. Pierderile Regiei Locativ-Comunale în urma acestui furt sunt estimate la 3.000 de lei."
Iar primarul oraşului Anatoli Topal a spus că: "Problema nu ţine doar de prejudiciul material. Este vorba de atitudinea unor localnici, care vor să obţină profit din tot ce facem noi."
Cazul din Ciadîr-Lunga nu este primul de acest fel. În luna iunie, de pe o porţiune a traseului Soroca-Sărăteni, renovat din fonduri externe, au dispărut şi au au fost vandalizate semnele rutiere, iar în unele locuri a fost spart trotuarul.
În luna ianuarie, au fost furate scuturile barierele împotriva zăpezii pe traseul Soroca-Arionesti-Otaci. Pierderile s-au cifrat la 8.000 de lei. În anul 2012, au fost furaţi 20 de metri de gazon de pe bulevardul Dacia.