Locatarii unor blocuri din Chişinău vor rămâne luni, timp de cinci ore, fără energie electrică
Locatarii unor blocuri din Chişinău, dar şi din alte localităţi ale Republicii Moldova, vor râmâne mâine, preţ de câteva ore, fără curent electric. Union Fenosa anunţă că face, în această perioadă, lucrări de întreţinere a reţelelor electrice.
Prin urmare, luni, pe 13 septembrie în intervalul dintre orele 09.00 şi 17.00 va fi oprită livrarea energiei electrice pe străzile Neculce, Donici, Muzicescu şi Rahmaninov, din sectorul Buiucani, al Capitalei. La fel, şi locatarii unor blocuri de pe străzile Bogdan Voievod, Doga şi Vladimirescu, din sectorul Râşcani, vor rămâne, timp de 5 ore, fără curent electric. În sectorul Botanica, angajaţii companiei Union Fenosa vor realiza lucrări de întreţinere a reţelelor pe străzile Băcioiul Nou şi Trandafirilor, între 09:00 şi 17:00.