Locatarii unui bloc de pe strada Gh. Asachi acuză compania "Glorinal" de încălcarea normelor din construcţie
Locatarii unui bloc de locuinţe de pe strada Asachi 71/7 acuză compania Glorinal de comiterea mai multor nereguli la construcţia clădirii. Deşi acestea au fost confirmate de un şir de inspecţii, iar Procuratura a deschis un dosar penal, compania Glorinal neagă toate acuzaţiile.
Locatarii blocului spun că problemele au început să apară cum s-au stabilit acolo, acum şase ani.
Tatiana Benu s-a adresat la compania de construcţii, cu solicitarea înlăturării defecţiunilor. Pentru că n-a primit nici un răspuns, a apelat la instanţă împotriva Glorinal.
În realitate, însă, blocul are 98 de apartamente, iar cel al Tatianei nici nu există în proiect. La momentul dării în exploatare a clădirii au fost constate mai multe defecţiuni atât în avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii, cât şi al altor instanţe. Însă reprezentanţii companiei Glorinal afirmă contrariul.
Acum doi ani, Procuratura generală a deschis un dosar penal privind încălcarea normelor de construcţie, însă nu s-a ajuns la proces. Potrivit Procuraturii, cazul este complicat şi controversat.