Locatarii unui bloc din sectorul Botanica au rămas fără curent electric în noaptea de Revelion
Câteva sute de oameni au trecut în noul an pe întuneric, în frig şi fără apă caldă. Locatarii unui bloc din sectorul Botanica al Capitalei povestesc că au rămas fără curent electric cu câteva ore înainte de miezul nopţii. Au cerut ajutorul celor de la Union Fenosa, dar, iniţial, echipa de intervenţie sosită la faţa locului a plecat aşa cum a venit. Defecţiunea a fost remediată abia pe 1 ianuarie, în jurul prânzului.
În loc să închine o cupă de şampanie la cumpăna dintre ani, oamenii au cotrobăit prin sertare după lumânări şi şi-au mai pus o haină în plus pe ei ca să nu îngheţe de frig.
Echipa de intervenţie a Union Fenosa a revenit abia în jurul prânzului, când a remediat defecţiunea în doar câteva minute. Reprezentanţii Union Fenosa au o scuză pentru neplăcerile create oamenilor. Echipamentul defect se află în proprietatea unui agent economic şi pentru a avea acces la el, angajaţii au fost nevoiţi să intre cu forţa în spaţiu. Adică, au spart lacătele.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică recunosc că mai multe imobile din Capitală depind de echipamente aflate în proprietatea unor firme şi nu a distribuitorului de energie electrică. Ei spun că atunci când reţelele electrice au fost privatizate, anumite componente au rămas în proprietatea unor agenţi economici. Iar Union Fenosa nu are acces la ele.