Locuinţa unui diplomat rus, aflat la Haga, a fost spartă de oameni necunoscuţi
Locuinţa unui diplomat rus, aflat la Haga, a fost spartă ieri. Potrivit presei ruse, oameni necunoscuţi au pătruns în clădirea în care locuiesc mai mulţi oficiali ruşi şi au intrat într-un apartament. Edificiul nu este păzit, deoarece nu este proprietatea ambasadei.
Ministerul Afacerilor Externe din Olanda a anunţat că poliţia investighează acest caz, iar primele rezultate vor fi date publicităţii astăzi.
Întâmplarea vine după ce, pe 16 octombrie, un diplomat olandez de rang înalt a fost legat şi bătut în apartamentul său din capitala Rusiei, de mai multe persoane care s-au prezentat drept electricieni. Incidentul a avut loc pe fondul tensiunilor dintre cele două state. La începutul lunii, câţiva poliţişti olandezi l-ar fi bătut pe diplomatul Dmitri Borodin, ministru-consilier la Ambasada Rusiei la Haga. Oamenii legii au intrat în apartamentul lui Borodin la solicitarea vecinilor, care s-au plâns că acesta are o atitudine violentă faţă de copiii săi.