Locuinţe noi în oraşul Leova. Cum decurg lucrările şi când vor fi date în exploatare
Câteva blocuri aflate de ani de zile în paragină, încep să semene a case.
Acestea sunt situate în centrul oraşului Leova şi sunt reconstruite în cadrul proiectului Locuinţe Sociale.
Pentru a vedea cum decurg lucrările, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bîtca, a vizitat şantierul.
Autorităţile dau asigurări că în mai puţin de jumătate de an 92 de familii din oraş vor beneficia de locuinţe noi.
Aproape jumătate din lucrările de construcţie a apartamentelor sociale din Leova au fost efectuate.
Din cele patru blocuri, două sunt aproape gata. Aici pereţii au fost tencuiţi, geamurile, cazanele şi toate reţelele sunt instalate, iar plăcile de gresie - montate.
Ministrul Construcţiilor, Vasile Bîtca, împreună cu preşedintele raionului Leova și directorul companiei de construcții au mers într-o inspecţie pentru a vedea la ce etapă sunt lucrările.
"Lucrările sunt calitative şi pe aşteptarea noastră şi a beneficiarului. Astăzi vedem că antreprenorul şi-a asumat o responsabilitate mai mare şi va avea posibilitatea să dea în exploatare aceste locuinţe sociale în număr de 92 de apartamente înainte de termen cu aproximativ patru luni", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bîtcă.
Jumătate dintre apartamente vor fi oferite tinerilor specialişti, iar celelalte - vor reveni familiilor numeroase şi celor care au la întreținere copii cu dizabilități.
"Consiliul Raional a aprobat un grup de lucru care urmează să-şi asume mari responsabilităţi fiindcă sunt apartamente sociale şi trebuie să examinăm toate posibilităţile ca potenţialii beneficiari să aibă parte de aceste apartamente", a menţionat preşedintele Consiliului Raional Leova, Ion Gudumac.
Până la sfârşitul verii, locatarii își vor primi cheile de la apartamente.
Cele 92 de locuinţe au suprafeţe diferite. Mai mult de jumătate din cele 3,5 milioane de euro, destinate construcţiei acestor locuințe au fost alocate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Cu un milion 200 de mii de euro vor contribui autorităţile publice locale din Leova.