Locuitorii Capitalei, chemaţi pe 20 aprilie să participe la marea curăţenie
Să pregătim Chișinăul pentru sărbătorile de Paște. Este apelul Primăriei, care va organiza, sâmbătă, 20 aprilie, marea salubrizare de primăvară.
Acţiunea care iniţial a fost planificată pentru 13 aprilie a fost transferată din cauza ploilor.
La sfârşitul acestei săptămâni, vor fi salubrizate parcurile, spaţiile verzi, dar şi curţile blocurilor.
Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, a menţionat că sunt aşteptaţi toţi locuitorii oraşului, gestionarii fondului locativ, agenţii economici, conducătorii instituţiilor publice, dar şi cei peste 4.500 de voluntari, care săptămâna trecută şi-au manifestat dorinţa de a curăţa oraşul.
În acest sens, municipalitatea le va pune la dispoziţie tuturor utilaje de colectare a deşeurilor, mănuşi, saci şi lopeţi. Astfel de acţiuni sunt desfăşurate anual, înaintea sărbătorilor de Paști.