Locuitorii din Bălţi au marcat 69 de ani de la intrarea trupelor sovietice în localitate VIDEO
Peste 300 de locuitori ai oraşului Bălţi au marcat, astăzi, 69 de ani de la intrarea trupelor sovietice în localitate, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Autorităţile locale au organizat un miting în faţa primăriei, după care participanţii la eveniment au depus flori la memorialul ostaşilor căzuţi în timpul războiului.
"Această zi este una foarte importantă pentru noi. Astăzi, noi sărbătorim eliberarea oraşului", a spus un bătrân.
"Ne aducem aminte de cei care au luptat pentru ca noi să trăim o viaţă mai bună. Este o sărbătoare pentru noi", a menţionat o femeie.
Pentru unii locuitori ai oraşului această zi are o cu totul altă semnificaţie.
"Dacă ar fi fost eliberare, eliberatorii trebuiau să se ducă acasă. Aşa că asta a fost ocupaţie", susţine un bărbat.
"Până nu demult a fost eliberare, acum e ocupaţie. Să se gândească şi cei care fac aceste divergenţe ce este", a mai spus un bărbat.
"Festivitatea de astăzi este dedicată acestui eveniment important şi anume victoriei oraşului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cei care numesc această zi ocupaţie şi nu eliberare, să-şi imagineze pentru o clipă ce s-ar fi întâmplat dacă fascismul ar fi învins", a declarat primarul oraşului Bălţi, Vasile Panciuc.
În prezent, în Bălţi locuiesc doi veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial şi două văduve ale veteranilor.
- Bani şi mese de pomenire pentru veterani
- Vlad Filat despre veteranii celui de-al Doilea Război Mondial: Graţie lor azi avem o Europă unită şi trăim în pace
- Monument în memoria ostaşilor căzuţi în războiul din Afganistan, la Sîngerei
- Cu paradă militară şi focuri de artificii, Rusia a marcat 70 de ani de la victoria în bătălia de la Stalingrad