Locuitorii din Cinișeuți, Rezina s-au mobilizat pentru o cauză nobilă. Vor să adune bani pentru o cantină socială
Embed:
Nu uită de cei care au nevoie de ajutor. Locuitorii din Cinișeuți, Rezina s-au mobilizat și au participat la un târg de caritate ca să adune bani pentru cantina socială din sat. Pentru ca bătrânii să primească mâncare și în acest an, sunt necesari 24 de mii de lei.
Valeriu Roșca confecționează rame pentru icoane. Meşterul spune că a acceptat cu drag să participe la târg pentru a ajuta vârstnicii.
"În primul rând, avem o vârstă când mâine, poimâine ieșim și noi la pensie și auzind de o măsură care se petrece în sat, am hotărât să dăm și noi o mână de ajutor", a spus Valeriu Roşca, meșter popular.
Iar femeile au stat ore bune la bucătărie și au gătit bucate pentru târg.
"Astăzi am venit la târg, în primul rând, cu un gând bun de lumină. Am pregătit de toate, și dulciuri, și sarmale, tot ce e specific poporului nostru moldovenesc."
Cantina socială din Cinișeuți activează de doi ani și este un proiect implementat de HelpAge International, cu suportul financiar al Crucii Roșii din Elveția. În perioada rece a anului, 30 de bătrâni neajutorați din sat au parte de un prânz cald și produse alimentare. Pentru a activa, anual
are nevoie de peste o sută de mii de lei, bani oferiți de organizația britanică HelpAge.
"Noi organizăm cantina doar pe perioada rece a anului. Ar fi bine ca Primăria din localitate să ne ofere resurse financiare pentru a pregăti prânz cald pentru tot parcursul anului", a spus Ana Maznic, director executiv a Asociației Obștești "Speranța".
Pentru a obține finanțare și în acest an, coordonatorii cantinei trebuie să contribuie cu 24 de mii de lei. Întrucât nu au reuşit să facă rost de aceşti bani, de două săptămâni, bătrânii n-au mai primit mâncare.
"Prin acest iarmaroc vrem să colectăm fonduri pentru contribuția localității", a menţionat Mariana Corcevoi, primarul satlui Cinișeuți.
Filip Colesnic are 72 de ani și suferă de paralizie centrală. Bătrânul locuiește singur, iar în ultimele două ierni a fost beneficiarul cantinei sociale. Acum aşteaptă cu nerăbdare să fie redeschisă.
"Face mâncare bună, mie îmi place. Și borș, și supă, și cașă. Eu nu sunt capricios, mie tot îmi place", a spus Filip Colesnic, beneficiar al Cantinei Sociale.
În Cinișeuți locuiesc peste 2600 de oameni, iar peste cinci sute dintre ei sunt vârstinici.