Pe străzile din municipiul Bălți vor apărea în curând 22 de troleibuze noi cu parcurs autonom de cursă lungă. Valoarea unităților de transport electric ajunge la 5,8 milioane de euro. Proiectul de lege a fost votat în prima lectură de deputaţi.
Potrivit unui comunicat publicat de Legislativ, troleibuzele urmează să circule în Bălți, dar și să conecteze orașul cu satele Corlăteni, Elizaveta și Răuțel.
Mijloacele de transport vor fi cumpărate din Ucraina și urmează să ajungă în curând în țara noastră. Totodată, în muncipiul Bălți urmează a fi modernizat iluminatul stradal.
Aceste investiții vor fi finanțate din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în sumă de 4,6 milione de euro şi din grantul Fondului de investiţii pentru vecinătate al Uniunii Europene în valoare de 2,4 milioane de euro.