Locuitorii din oraşul Ungheni aşteaptă ca Moldova să devină cât mai curând parte din spaţiul UE
Moldova trebuie să urmeze cursul european şi să-şi intensifice relaţiile economice cu Federaţia Rusă. De această părere este preşedintele Parlamentului, Igor Corman. Oficialul a reiterat că semnarea Acordului de Asociere cu UE, programată pentru 27 iunie, nu înseamnă neglijarea relaţiilor cu partenerii din est.
În timpul vizitei în raionul Ungheni, şeful Legislativului, Igor Corman, le-a vorbit locuitorilor din regiune despre beneficiile asocierii la Uniunea Europeană.
"Când vorbim despre integrare europeană, despre modelul de dezvoltare a ţării noastre, asta nu este orientat împotriva Rusiei sau altei ţări. În mod normal, o ţară ca Moldova trebuie să-şi aleagă destinul pentru viitor dar în acelaşi timp să păstreze, să intensifice relaţiile de cooperare cu vecinii", a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Locuitorii oraşului Ungheni spun că aşteaptă ca ţara noastră să devină cât mai curând parte din spaţiul comunitar.
"România este Europa, cred că noi tot în curând vom fi acolo, practic noi cu un picior suntem acolo, şi trebuie şi cu al doilea", a spus un bărbat.
"Să trăim şi noi mai bine, să aibă tineretul locuri de lucru şi să fie pace", zice o femeie.
Igor Corman a vizitat şi Zona Economică Liberă din Ungheni, unde câteva zeci de companii produc mărfurile devenite deja competitive pe piaţa europeană.
"Facem un nou tip de covor asa numitul articol ECO, unde colectam lina din Moldova. Este un fir nevopsit, toarcem firul şi el nu se vopseşte. Este un articol natural de covor de lână", a menţionat directorul unei companii de covoare, Maria Ciolacu.
În Zona Economică Liberă din Ungheni activează 35 de agenţi economici, care anual înregistrează vânzări de aproape patru miliarde de lei.
Social