Locuitorii din satele inundate din raionul Hânceşti luptă cu temperaturile ridicate
Şi locuitorii din satele inundate din raionul Hânceşti luptă cu temperaturile ridicate. Autorităţile spun că le dau apă de băut în fiecare zi. Situaţia este mai critică în satul Nemţeni, unde jumătate de sat se asigură cu apă potabilă din două izvoare.
Sinistraţilor de la Nemţeni li se acordă în fiecare zi câte o sticlă cu apă. Dacă vin să o ia.
Dacă la Nemţeni Centrul de medicină preventivă a luat probe de apă şi a pus inscripţii pe fântâni că apa este murdară, la Obileni avertizările lipsesc.
La Obileni, sinistraţilor li se dă săptămânal numai 2 sticle de apă.
Centrul de medicină preventivă din Hânceşti a dezinfectat 216 fântâni şi anume cele aflate pe panta de sus a satelor.
Rezultatele probelor de apă din fântânile din satele inundate vor fi gata joi dimineaţă.