Locuitorii din Soroca, nevoiți să suporte putoarea de la apele reziduale care se revarsă în râul Nistru. Ce spun autoritățile
Embed:
Coșmarul continuă pentru locuitorii din Soroca. Mai bine de 20 de ani aceştia sunt nevoiți să suporte putoarea de la apele reziduale care se revarsă în râul Nistru. Și asta pentru că acolo nu există o stație de epurare pentru a le filtra. Autorităţile nu au reuşit să soluţioneze această problemă de-a lungul timpului, iar în prezent, în buget, susține administrația, nu sunt banii necesari.
Canalul prin care apele reziduale ajung în Nistru se află chiar la o sută de metri de Cetatea Sorocii. Turiștii, dar și oamenii care locuiesc în preajmă spun că se sufocă de mirosul insuportabil care vine din fluviu:
"Este insuportabil. Cum e posibil? Vin turiști la cetate, iar aici persistă acest miros urât".
"Când apa e mare și se retrage, soarele încălzește și se usucă, rămâne tot rahatul, mă scuzați pe malul Nistrului. Miroase urât. Foarte urât. Nu știu cum vin turiștii aici și se întorc nasurile".
"De aproape 20 de ani, de când nu putem nici să ieșim afară, nici să deschidem ferestrele. Toată murdăria din oraș e aici".
Echipa noastră de filmare a vrut să discute cu primarul oraşului, însă, edilul Liliana Pilipețchi, se afla într-o ședință şi nu a ieşit să ne ofere un comentariu. La telefon, reprezentanta serviciului de presă al Primăriei ne-a spus că autorităţile au un proiect de construcție a unei stații de epurare, însă acesta este doar la nivel de discuții.
”S-a constituit un grup de lucru, iar acest grup de lucru identifică parteneri, pentru a atrage proiecte de construcție a stației de epurare în municipiul Soroca, întrucât bugetul Primăriei nu dispune de mijloace financiare", a declarat Steliana Solovei, serviciul de presă al Primăriei municipiului Soroca.
Locuitorii orașului spun că s-au săturat de promisiunile autorităților:
"Mirosul este foarte urât. Este imposibil să respiri. Ne temem să aducem copiii aici. Noi am obosit deja. Cerem să se ia măsuri".
"De mulți ani tot se rezolvă, dar nu se rezolvă nu știu de ce".
Timp de 24 de ore, în râul Nistru ajung 2 500 de metri cubi de ape menajere doar din municipiul Soroca. Potrivit directorului Apă-Canal al urbei, Mihail Ojog, pentru construcția unei stații de epurare ar fi nevoie de circa cinci milioane de euro.