Locuitorii satului Selemet, Cimişlia, au sărbătorit hramul localităţii organizând un festival al prosoapelor
Locuitorii satului Selemet, raionul Cimişlia, au sărbătorit hramul localităţii într-un mod inedit. Ei au organizat în centrul localităţii un adevărat festival al prosoapelor ţesute de străbuni. După ce au admirat lucrările speciale, oaspeţii festivalului au gustat din bucate alese.
Printre prosoapele prezentate la festival sunt şi cele mai mult de 20, ale meşterului popular Ana Cotruţă: "Eu multe prosoape am de la mâca mea, şi le-am păstrat dar şi eu tes şi azi. Şi ţes diverse prosoape pentru fiecare eveniment în parte. Ca să porneşti o natră, că aşa se numeşte, e tare greu".
Și alte gospodine din localitate au cu ce să se mândrească:
"Avem acasă fără număr. Avem cameră specială în cameră cu diverse prosoape broderii din astea pe care le fac, dar şi cu ţoale vechi, cu covoare. Mama le păstra le iubea şi am început şi noi să facem. "
Puțini mai cunosc meșteșugul țesutului. Iar cei care încă îl mai practică, vorbesc, parcă, în altă limbă: "Aşezi firişorul binişor, nu trag tare ca să nu să se strângă şi dau cu vatala. Fac rostul şi firul se bate."
Evenimentele dedicate hramului s-au încheiat cu un concert în centrul satului.
- Dovleacul, elogiat în cadrul unui festival. La Lozova vor avea loc expoziţii cu figuri cioplite din bostan
- Chişinăul a îmbrăcat straie de sărbătoare. Cum au marcat autorităţile şi oamenii simpli hramul oraşului
- Sute de oameni au participat la festivalul "La cișmele pe-nserat": Se pune în valoare cultura tradițională autentică