Locuitorii unui sat din România trăiesc cu frica-n sân. Răufăcătorii au spart peste 50 de locuințe în ultimul an
Locuitorii unui sat din România trăiesc ca-n vestul sălbatic. În fiecare zi, ei stau cu frica în sân că hoții vor veni și le vor prăda casele. Peste 50 de locuințe din Ciuperceni, județul Teleorman, au fost sparte în ultimul an. Răufăcătorii intră în curți și fură tot ce văd în fața ochilor.
”Au intrat pe aici pe uşa asta, au mers mai departe au luat curcanul de aici, au mers pe uşa asta, au intrat în acea magazie din care au luat o drujbă şi aparatul de sudură.”
”Da, mie mi-a furat calul! Am fost la poliţie, nimic, nu se ia nicio măsură, nu ştiu ce se întâmplă, se fac sesizări continuu.”
Localnicii sunt disperați și spun că se tem să închidă un ochi noaptea.
”E, mi-e teamă, nu mai pot să dorm, uite am pus de-alea de vedere, camere de vedere, ce să fac, dacă sunt bătrână ies noaptea afară.”
Primarul acuză poliția că nu face nimic pentru a-i prinde pe hoți.
”Am cerut ajutor, ce să vă spun, mie personal mi se pare că nu se mişcă cum trebuie.”, a declarat Lucian Stoicea, primarul comunei Ciuperceni, România.
”Ne-au anunţat de la poliţie că au găsit 2 roabe, pe a mea şi pe a lui vecinul, ne-a mai chemat încă o dată, şi din ziua de nu ne-a mai spus nimic, e o lună de zile.”
Poliția are un cerc de suspecţi, însă nu face nimic în afară de a organiza patrule preventive în fiecare seară. Însă după ce pleacă oamenii legii, se trezesc hoții. Aceștia își văd liniștiți de treabă în continuare și fură tot ce prind, de la păsări și animale, la electrocasnice și cazane pline cu untură.