Locuri de muncă, salarii mari şi pace în țară. Oamenii din Donduşeni și-au spus doleanțele la o întâlnire cu membrii PDM
Locuri de muncă, pensii și salarii mai mari, bunăstare și pace în țară. Sunt așteptările oamenilor din raionul Dondușeni, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Alegătorii și-au spus doleanțele la o întâlnire cu reprezentanții Partidului Democrat, organizată în cadrul campaniei Expresul PDM.
Fruntaşii democraţi au mers în piața din oraș, unde i-au îndemnat pe oameni să meargă la votare în 30 noiembrie.
Localnicii au profitat de ocazie şi s-au plâns pe problemele pe care le au:
"Noi foarte greu trăim. Pensiile sunt foarte mici, nu ne ajunge. Lemnele şi cărbunele s-au sumpit, vă imaginaţi cum trăim noi cu pensia de o mie de lei."
"Vrem ca după alegeri să fie bine, să avem ce mânca, să fie totul ieftin".
"Să fie locuri de muncă, iar ceea ce promit să facă. Fiindcă ceea ce promit ei acum sunt lucruri foarte bune, dar trebuie să fie îndeplinite."
Ministrul degrevat al Transporturilor, Vasile Botnari, s-a întâlnit şi cu locuitorii satului Țaul. Localnicii au aşteptări mari de la viitoarea guvernare:
"Aşteptăm schimbări spre bine şi pentru noi şi pentru copii, să lucreze, să aibă de lucru aici, să nu plece peste hotare".
"Așteptăm să fie locuri de muncă la băieți, sa vină acasă și să ne fie mai ușor și nouă. Să fie locuri de muncă în sat ca să nu facem gospodari pe cineva, mai bine să ne facem pe noi".
Campania Expresul PDM a fost lansată acum o lună. Democraţii se consultă cu cetăţenii despre măsurile care trebuie întreprinse pentru asigurarea bunăstării populaţiei. Duminică, membrii formațiunii au vizitat şi raioanele Telenești și Taraclia.
- Partidul Democrat şi-a lansat platfoma electorală. Ce priorităţi conţine documentul democraţilor
- Expresul PDM a ajuns la Ștefan Vodă și Ocnița. Localnicii îşi doresc pensii mai mari şi locuri de muncă
- PDM a ajuns la Briceni. Locuitorii le-au vorbit democraţilor despre cele mai grave probleme cu care se confruntă