Locurile de veci în cimitirele din Capitală s-ar putea scumpi
Locurile de veci s-ar putea scumpi. Întreprinderea Municipală "Combinatul Servicii Funerare" a cerut majorarea taxelor pentru rezervarea locurilor în cimitirele din Capitală, precum şi cea pentru salubrizare. Autorii proiectului susţin că taxele trebuie ajustate, întrucât cheltuielile întreprinderii au crescut.
Cel mai scump rămâne Cimitirul Central, unde taxa pentru rezervarea unui loc de veci ar putea fi majorată de la 5.500 de lei la 6.000 de lei. Iar persoanele care îşi vor înmormânta rudele la cimitirul "Sfântul Lazăr" vor trebui să achite cu 200 de lei mai mult pentru rezervarea unui loc. În cazul celorlalte cimitire din municipiului Chişinău, taxa ar crește de la 1.500 la 1.700 de lei.
De asemenea, ar putea fi majorată şi plata anuală pentru salubrizare, de la 120 la 180 de lei. De această taxă sunt scutiţi pensionarii, persoanele cu nevoi speciale şi veteranii de război.
Am contactat-o telefonic pe directorul Combinatului "Servicii Funerare", Ludmila Boţan, pentru a ne explica necesitatea acestor majorări, însă ea a refuzat să ne ofere o reacţie. Proiectul urmează să fie avizat de comisia de profil şi dezbătut în Consiliul Municipal Chişinău. Ultima dată, taxa de rezervare a mormintelor a fost modificată în 2016, iar cea de salubrizare în 2009.