Londra introduce taxă pentru cele mai vechi și mai poluante autovehicule
Londra va introduce o taxă pentru cele mai vechi și mai poluante autovehicule, în încercarea de a îmbunătăți calitatea aerului în capitala Marii Britanii, a declarat primarul Londrei, Sadiq Khan, potrivit automarket.ro.
Londra își continuă programul pentru combaterea poluării aerului din oraș prin introducerea unei zone de emisii foarte reduse în 2019. Astfel, primarul Sadiq Khan a anunțat introducerea unei taxe pentru cele mai poluante mașini.
Denumită T-charge, taxa zilnică de 10 lire sterline se va aplica tuturor vehiculelor cu motoare diesel și pe benzină înmatriculate înainte de 2006 și care nu îndeplinesc normele Euro 4.
Noua taxă se va aplica în zilele de lucru, în același interval orar (7:00 – 18:00) ca actuala taxă de 11.5 lire sterline destinată decongestionării traficului în zona centrală.
Astfel, unii șoferi ar putea să plătească zilnic 21.50 lire sterline pentru a trece prin centrul Londrei.
Potrivit unui studiu realizat în 2015 de cercetătorii de la King's College London, aproape 9.500 de locuitori ai Londrei mor prematur în fiecare an ca urmare a expunerii pe termen lung la poluarea aerului.
- Decizie PDM: Taxele pe care le plătesc profesorii pentru cursurile de formare și anumite rapoarte, pe care sunt obligați să le facă, vor fi ELIMINATE
- Un poliţist beat mort a provocat un accident rutier pe o stradă din Kiev (VIDEO)
- ATENȚIE ȘOFERI! Vizibilitate redusă pe șosele, COD GALBEN de ceață în toată țara
- După două luni și jumătate de pauză, Big Ben rupe tăcerea. Va reîncepe să bată la ocazii speciale (VIDEO)
- InfoTrafic: Cum se circulă la această oră în Capitală
- Cunoşti de unde vine expresia "BANII NU AU MIROS"? Cele mai STUPIDE TAXE percepute vreodată