Los Angeles Lakers a suferit cea mai dură înfrângere din istorie. VEZI cine a umilit-o pe fosta campioană din NBA
Los Angeles Lakers a suferit cea mai dură înfrângere din istorie, în faţa concitadinei Los Angeles Clippers. Fără Kobe Bryant, Lakers a fost umilită, fiind învinsă la o diferenţă de 36 de puncte.
Los Angeles Lakers a pierdut al patrulea meci consecutiv în NBA, ultima înfrângere fiind catastrofală. Lakers a cedat în faţa rivalei Los Angeles Clippers cu scorul de 87-123. Diferenţa s-a făcut încă din primul sfert, atunci când gazdele aveau un avantaj de 18 puncte.
Chiar dacă au mai echilibrat partida pană la pauza mare, cei de la Lakers, fără Kobe Bryant, au cedat definitiv în penultimul act. Blake Griffin de la echipa învingătoare a fost eroul meciului, reuşind să-şi treacă în cont 33 de puncte şi 12 recuperari.
Clippers a obţinut a treia victorie consecutivă şi rămâne pe locul trei în Conferinţa de Vest. Fosta campioană din NBA, Los Angeles Lakers, ocupă doar locul 13 în aceeaşi conferinţă şi este tot mai departe de play-off.
Într-un alt meci, campioana Miami Heat a pierdut surprinzător meciul cu Brooklyn Nets, cu scorul de 95-104. Vedeta lui Heat, LeBron James, a reuşit 36 de puncte, însă acestea nu au fost de ajuns pentru a obţine victoria.
În celelalte meciuri, Indiana Pacers a învins Washington Wizards cu scorul de 93-66, iar Dallas Mavericks s-a impus în faţa formaţiei New Orleans Pelicans cu 107-90. Cleveland Cavaliers a trecut de Utah Jazz cu 113-102, iar Boston Celtics a pierdut duelul cu Golden State Warriors, scor 97-99.
- Surprize în NBA: Miami Heat a fost învinsă de Sacramento Kings, iar Los Angeles Lakers a pierdut de la Utah Jazz
- NBA: Miami Heat a învins dramatic echipa Portland TrailBlazers, iar Chicago Bulls a pierdut usturător de la Dallas Mavericks
- LeBron James a făcut senzaţie chiar de ziua sa. A marcat 29 de puncte, în timp ce avea dureri mari