LOT IMPUNĂTOR de piese pentru tractoare, DEPISTATE de vameşii din nordul ţării
Vameşii de la postul Ocniţa–Sochireni auto au curmat o tentativă de transportare ilicită a unui lot impunător de piese de schimb pentru maşini agricole.
Inspectorii vamali au depistat într-un automobil ce se deplasa din Federația Rusă marfă nedeclarată și dosită în vederea transportării ilicite.
Șoferul microbuzului, înmatriculat în Republica Moldova, s-a prezentat la pista de intrare în țară și a declarat că nu transportă nimic. Ulterior, angajații vamali i-au oferit declarația tipizată DV-6 și după completarea acesteia au purces la efectuarea controlului fizic al mijlocului auto.
În vehicul au fost depistate piese de schimb pentru tractoare și maşini agricole, valoarea cărora se estimează la 100.000 de lei.
Piesele nu au fost declarate controlului vamal, însă au fost dosite în scopul transportării ilicite cu ulterioara comercializare a acestora.
Materialele acumulate asupra cazului au fost remise Secţiei contracararea fraudelor vamale din cadrul Biroului Vamal Briceni, pentru cercetare.