Loteria Mega Millions a pus la bătaie cel mai mare premiu din istoria sa: 868 de milioane de dolari
Loteria Mega Millions a pus la bătaie cel mai mare premiu din istoria sa: 868 de milioane de dolari. Potul a ajuns la această valoare deoarece nimeni nu a mai câştigat de 11 săptămâni. Este, totodată, al treilea cel mai mare premiu înregistrat vreodată la vreuna dintre loteriile din Statele Unite, scrie digi24.ro.
Mega Millions este deschisă americanilor din 46 de state şi teritorii. Un bilet costă doi dolari.
Eventualul câştigător sau câştigătoare are de ales modul în care îşi primeşte premiul.
Dacă vrea toţi banii, 868 de milioane de dolari, îi vor fi daţi în tranşe anuale timp de 29 de ani.
Dar dacă se grăbeşte, poate alege o plată unică de 494 de milioane de dolari.
Şansa de a nimeri toate cele şase numere câştigătoare este de una la 302 milioane.
Numele au fost extrase miercuri dimineaţă, dar nu a fost anunţat încă un câştigător.
- Cel puţin şapte oameni din SUA au murit din cauza uraganului Michael
- SUA restrânge exportul de tehnologie nucleară către China. Care este motivul
- Au scăpat ca prin minune. O familie a fost salvată după ce mesajul de ajutor a fost văzut din satelit
- Cel mai căutat infractor. SUA oferă 10 milioane de dolari recompensă pentru capturarea liderului unui cartel de droguri din Mexic