Lotus pregăteşte lansarea celui mai scump şi mai rapid model din istoria companiei
Geely, brandul chinezesc care deține Volvo, a preluat anul trecut și 51% din acțiunile mărcii engleze Lotus, cu promisiunea că va accelera dezvoltarea noilor tehnologii și lansarea unor modele noi.
Prin urmare, Lotus a anunțat recent că va lansa două noi modele sportive în următorii doi ani și primul SUV al companiei în cel mult 4 ani.
Mai mult decât atât, presa britanică spune că Lotus ar pregăti și un proiect cu totul special, ce va livra cel mai scump și rapid model din istoria de 70 de ani a companiei, scrie automarket.ro.
Potrivit Autocar, proiectul cu numele de cod Omega presupune un hypercar electric ce va costa aproximativ 2 milioane de lire sterline și va avea o producție extrem de limitată.
Dezvoltarea modelului este în plină desfășurare, iar în 2019 ar urma să vedem conceptul viitorului hypercar Lotus.
Nu se cunosc prea multe detalii, însă primele informații arată că mașina va avea o propulsie 100% electrică și ar intra în producție după 2020.
- Cum arată cel mai frumos concept de maşină electrică realizat până acum (VIDEO)
- Bugatti anunță lansarea unui nou hypercar care va fi produs în numai 40 de unități
- Pe drumurile din ţară urmează să fie instalate 15 stații de încărcare pentru maşinile electrice
- Mercedes-Benz lansează mâine primul model SUV electric