Louis Saha a anunţat că se retrage din fotbalul profesionist
Internaţionalul francez Louis Saha a anunţat că se retrage din fotbalul profesionist. Anunţul a fost făcut de atacant în aceeaşi zi în care a împlinit 35 de ani.
"Doresc să mulţumesc tuturor managerilor, echipelor, colegilor, adversarilor şi fanilor, pentru tot sprijinul şi dragostea care mi-au oferit-o în timpul carierei mele în fotbal" a declarat acesta, pe o reţea de socializare.
Saha a rămas liber de contract după despărţirea de echipa italiană Lazio, cu care semnase la începutul acestui an pentru doar şase luni. În întreaga sa carieră, atacantul a trecut pe la Metz, Newcastle United, Fulham, Manchester United, Everton, Tottenham şi Sunderland şi a dat 159 de goluri.
Pentru echipa naţională a Franţei, acesta a bifat 20 de partide şi a marcat patru goluri.