Louis van Gaal a preluat din nou naţionala Olandei
Embed:
Portocala mecanică are un nou antrenor! La timona echipei s-a întors Louis van Gaal, considerat cel mai ghinionist selecţioner al Olandei din ultimii 30 de ani. Tehnicianul a semnat un contract pe doi ani.
Fostul selecţioner, Bert van Marwijk, care a calificat Portocala mecanică în finala mondialului sud-african a demisionat imediat după ce echipa sa a pierdut toate cele trei meciuri jucate la EURO 2012, iar van Gaal a preluat selecţionata după un an în care nu a mai antrenat nimic.
Precedentul său mandat la timona naţionalei a început în anul 2000. Atunci Louis van Gaal a fost sigur că va construi o echipă puternică.
"Cred că pot face performanţă cu această echipă. Mă va ajuta şi filosofia noastră de joc", a declarat Louis van Gaal.