LOVITURĂ DURĂ: Serena Williams nu va participa la Turneul Campioanelor
Americanca Serena Williams nu va participa la Turneul Campioanelor care se va desfăşura în perioada 23 - 30 octombrie la Singapore.
În vârstă de 35 de ani, tenismena din Statele Unite ale Americii şi-a anunţat retragerea de la competiţia din Asia din cauza unei accidentări la umăr.
"A fost un sezon dificil pentru mine, din cauza accidentării la umăr, iar medicul meu a insistat asupra faptului că trebuie să rămân acasă pentru a mă trata. Obiectivul meu va fi acela de a reveni la Singapore în sezonul viitor", a precizat Serena Williams.
Serena Williams nu a mai participat la niciun turneu de la înfrângerea din semifinalele US Open, în faţa cehoaicei Karolina Pliskova.
Accidentarea la umăr, suferită în iulie, a făcut-o să rateze turneele de la Montreal şi Cincinnati şi i-a afectat evoluţia de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde a pierdut titlurile la simplu şi dublu.
În 2016, Williams a disputat doar opt turnee şi a câştigat două trofee, la Roma şi Wimbledon, unde şi-a trecut în palmares al 22-lea titlu de Grand Slam din carieră.
Serena a disputat şi finalele de la Australian Open şi Roland Garros, ambele pierdute.