Lovitură grea pentru Coreea de Nord! Americanii vor să interzică turismul în țara lui Kim Jong Un
Potrivit unui proiect de lege, parlamentarii Statelor Unite au depus joi un proiect de lege pentru a restrânge și a interzice turismul cetățenilor americani în Coreea de Nord. Scopul proiectului legislativ este acela de a limita riscurile arestărilor de către regimului de la Phenian.
North Korea Travel Control Act, condus de democratul Adam Schiff şi de republicanul Joe Wilson, interzice orice vizită turistică a americanilor în această ţară şi îi obligă pe alţi vizitatori să obţină o autorizaţie, prin intermediul unei licenţe emise de Departamentul Trezoreriei, scrie Agerpres, citat de realitatea.net.
Această propunere este formulată într-un moment de mare tensiune între cele două ţări, Washingtonul ameninţând să sancţioneze şi mai mult Phenianul pentru programul său de înarmare nucleară şi de rachete balistice.
"Călătoriile turistice în Coreea de Nord nu aduc nimic decât bani unui regim tiranic, care vor fi folosiţi apoi pentru dezvoltarea de arme şi ameninţarea SUA şi aliaţilor noştri", a anunţat Wilson într-un comunicat.
"Mai rău, regimul plasează sistematic în închisoare civili străini nevinovaţi şi îi foloseşte ca monedă de schimb, pentru a câştiga credibilitate în Occident. Nu ar trebui să mai permitem aceasta", a adăugat el.
Cel puţin 17 americani au fost plasaţi în detenţie în ultimii zece ani în Coreea de Nord, iar patru dintre ei se află în continuare în spatele gratiilor.
Potrivit mass-media americane, mai multe sute de americani se duc în Coreea de Nord pentru turism în fiecare an, pe lângă personalul umanitar sau reprezentanţi ai organizaţiilor religioase.
La ora actuală, nu există nicio restricţie pentru deplasări în Coreea de Nord, spre deosebire de Cuba, unde turismul este în continuare interzis în mod oficial pentru americani, în pofida încălzirii diplomatice între cele două ţări.