Lovitură pentru republicani! Democratul Bill de Blasio a câştigat al doilea mandat la primăria New York-ului
Primarul democrat al New York-ului, Bill de Blasio, a fost reales cu mâna ridicată marți pentru un nou mandat de patru ani, au relatat media americane, citate de AFP, potrivit Agerpres.ro.
Primarul, care se prezintă ca un apărător al locuitorilor New York-ului în fața lui Donald Trump, a câștigat cu ușurință competiția cu 64,7% din voturi, depășindu-și la mare distanță rivala republicană Nicole Malliotakis, care nu a acumulat decât 29,5% dintre sufragii.
Chiar dacă a fost reales fără entuziasm, victoria lui de Blasio, un american de origine italiană de 56 de ani, era așteptată: New York-ul este un fief al democraților și Malliotakis, în pofida unei campanii combative, este foarte puțin cunoscută.
Una dintre principalele măsuri ale primului mandat al lui de Blasio, un democrat foarte de stânga, era să deschidă grădinițe publice în capitala financiară americană pentru toți copiii începând de la trei de ani.
De asemenea, el l-a atacat puternic pe Donald Trump în privința măsurilor sale privind imigrația, musulmanii și clandestinii.
În timpul campaniei electorale, De Blasio a pus accentul pe ceea ce a reușit să facă, în special, în ceea ce privește creșterea numărului de locuri de muncă, extinderea programului de subvenționare pentru locuințe, scăderea criminalității, anularea practicii poliției de a opri și percheziționa la întâmplare trecătorii.
Dimpotrivă, Nicole Malliotakis a denunțat în timpul campaniei refuzul acestuia de a coopera cu serviciile federale în căutarea imigranților fără acte legale.