Lovitura pregătită de Uniunea Europeană pentru a pedepsi alipirea Crimeei la Rusia
Uniunea Europeană ar urma să interzică începând de săptămâna viitoare importurile, în special de vin, din Crimeea, pentru a sancţiona alipirea la Rusia a acestei peninsule ucrainene, au anunţat miercuri surse europene, scrie mediafax.ro.
Decizia ar urma să fie luată în cursul unei reuniuni, luni, la Luxemburg, a miniştrilor europeni de Externe, potrivit unui diplomat european.
Potrivit unui alt diplomat, măsura este sprijinită de toate cele 28 de state membre UE.
În cursul unei reuniuni la mijlocul lui mai, miniştrii europeni au sporit din nou sancţiunile ca reacţie la criza ucraineană, adăugând alţi 13 oficiali şi două întreprinderi din Crimeea pe lista neagră.
În total, UE a impus sancţiuni împotriva a 61 de oficiali ruşi şi ucraineni separatişti, aceştia urmând să nu poată obţine vize în state membre UE şi să aibă conturile blocate.