Luare de ostatici în oraşul californian Yountville. Patru persoane, găsite decedate de Poliţie
Patru persoane, dintre care trei femei ce fuseseră luate ostatice şi un bărbat, presupusul autor al sechestrării acestora, au fost găsite decedate de către poliţie în Casa Veteranilor din oraşul Yountville, din statul California (vestul SUA), relatează sâmbătă Reuters şi dpa, scrie agerpres.ro.
Potrivit informaţiilor preliminare ale anchetei, corpurile celor patru persoane au fost descoperite la aproape opt ore după ce un bărbat înarmat, în vârstă de 36 de ani, a intrat în Casa Veteranilor din Yountville, care adăposteşte organizaţia nonprofit Pathway Home ce tratează veterani americani din războaiele din Irak şi Afganistan.
Cele trei femei erau angajate ale acestui ONG şi au fost luate ostatice la scurt timp după ce bărbatul, care avea o armă automată, a intrat în imobil.
Postul de televiziune local KRON4 a relatat că autorul luării de ostatici beneficia de tratament din partea Pathway Home pentru stres post-traumatic.