Luat la ochi de ANI: Fostul deputat Radu Rebeja a ocupat simultan două funcţii. REACŢIA ex-parlamentarului
Și deputat și președintele unei Asociații obștești din domeniul fotbalului. Este vorba despre fostul parlamentar Radu Rebeja în privinaţ căruia inspectorii de integritate au constatat că a încălcart regimul juridic al incompatibilităților. Rebeja a deținut simultan, pe lângă fotoliul de deputat și funcția de președinte al unei asociații obștești din domeniul fotbalului. Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, fostul deputat riscă să nu mai dețină o funcție publică și de demnitate publică, inclusiv mandatul de deputat pe un termen de trei ani. De asemeneam ar putea fi înscris și în Registrul interdicțiilor.
Potrivit ANI, subiectul sesizării a obținut mandatul în decembrie 2019, iar calitatea de președinte al asociației obștești o deține din anul 2017, funcție pe care o deține până în prezent.
Potrivit legislației, Rebeja a avut termen de până la 30 de zile, de la validarea mandatului să își soluționeze starea de incompatibilitate. Din verificările inspectorului de integritate, subiectul nu a depus la Biroul Permanent al Parlamentului nicio declarație în acest sens, deși ar fi trebuit să informeze biroul Parlamentului în cel mult 10 zile de la apariția incompatibilității.
Din informațiile obținute de la Asociația obștească, inspectorul de integritate a constatat neconcordanțe referitoare la data când fostul deputat și-a delegat atribuțiile de conducător a entității unei alte persoane. Mai exact, asociația a remis două informații diferite cu privire la data numirii noului conducător al asociației. În primul răspuns a fost indicată data de 21 septembrie 2020, adică după 9 luni de la validarea mandatului, cu mult peste termenul admis de lege. Iar, în răspunsul repetat a fost rectificată infomația cu 20 septembrie anul 2019, cu trei luni înainte de validarea mandatului. Ambelor răspunsuri furnizate conțineau același temei legal de schimbare al conducătorului asociației – ”cu privire la validarea mandatului de deputat al Parlamentului Republicii Moldova”, deși, conform Hotărârii Curții Constituționale, mandatul a fost validat în decembrie 2019. Totuși, inspectorul de integritate a identificat că în septembrie 2020 și în decembrie 2020, fostul deputat și-a exercitat atribuțiile de conducător al asociației prin semnarea a două contracte și a unei procuri privind împuternicirea unei persoane fizice de a reprezenta interesele asociației.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Radu Rebeja s-a arătat mirat de constatarea ANI, pe care o califică greșită, ilegală și chiar calomnioasă.
"Toți cunosc că sunt fondator al Academiei de Fotbal Radu Rebeja, iar din 2017 sunt și Președinte la AO "Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS". Conform LEGII despre statutul deputatului în Parlament , nr. 39-XIII din 07.04.1994, Art.3. – Mandatul de deputat este incompatibil cu:
d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizație internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului.
Reieșind din Legea menționată mai sus, vreau să aduc la cunoștință că nu am fost remunerat în cadrul prezentei AO, lucru care poate fi ușor verificat la organele fiscale. Mai mult, împreună cu partenerii, zilnic continuăm să investim în această Academie de fotbal, creând condiții pentru cei peste 400 de copii dornici de a practica fotbalul", a menţionat Rebeja.
Radu Rebeja nu exclude că ar putea ataca decizia în instanţa de judecată.
"Voi decide în scurt timp dacă voi ataca această decizie în instanța de judecată, or eu am lucruri mult mai importante de făcut - atât personale, cât și prin implicarea activă să dezvolt fotbalul moldovenesc", a punctat fostul deputat.