Lucas Papademos a fost desemnat viitor prim-ministru al Greciei
foto: medicaldaily.com
canal tv
Lucas Papademos a fost desemnat viitor prim-ministru al Greciei, potrivit Euronews. Decizia a fost luată în urma întrevederii dintre premierul Papandreou şi liderul opoziţiei.
Lucas Papademos a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene.
La sfârşitul săptămânii trecute, după o serie de negocieri, şeful Cabinetului de Miniştri, Giorgios Papandreou, şi liderul partidului de dreapta Noua Democraţie, Antonis Samaras, au convenit asupra creării unui Guvern de coaliţie. Noul Executiv urmează să implementeze planul de austeritate, elaborat de liderii europeni, şi să organizeze alegeri anticipate în februarie 2012.